Showing posts with label Social. Show all posts
Showing posts with label Social. Show all posts

Apr 3, 2012

Na-vă adevăr! De ce tac blogherii și presa?

„Vrem adevărul despre 7 aprilie” spasmodic glăsuia tot universul mediatic moldav. „Vrem să se facă dreptate” se mai auzea pe ici-colo. Presa și blogherii afirmau că n-au uitat și n-au iertat.

Înarmându-se cu cerneală și dexteritate au pornit investigații, speculații, teorii, dezbateri, interviuri etc etc... doar doar or afla ceva.

Acum însă – na-vă adevăr (un firicel, o iță care ar putea servi drept punte spre... ceva); voi de ce ați amuțit? Canonul tăcerii (cum spunea cineva pe Facebook)?

Orice pârț este mediatizat la greu. Ian Ceban este cel care a sabotat clipurile interpreților autohtoni, blogherii se plâng de gherete... astea-s subiecte pentru săptămâna înainte de 7 aprilie?

Mar 27, 2012

„Marș” zbierau câinii!


Să vorbim despre „Marsh Vossoidinenia” cum spunea prezentatoarea Publika TV și „comedia” evenimentelor, cum au catalogat-o, din neatenție, Unimedia.

Păcat că unii indivizi care au comentat pe Grenada.md n-au avut suficiente coaie să-și lase comentariile. De 2 zile îl caut pe cel care a scris acolo: Dar observați, în rândurile noastre nu erau comuniști! (îl citez după memorie și-l traduc din rusă). Atunci ce căuta în fruntea patrioților moldavi Pavel Grigorciuk cu un banner de 5m pe care scria: Moldova lui Ștefan cel Mare? Se rușinează cumva comuniștii de zoaiele partidului mamă?

N-oi fi eu un versat în ale istoriei, dar 12 ani de școală tot am făcut. Parcă n-am citit/văzut nicăieri că Ștefan cel Mare vorbea în Moldova sa în rusă. Atunci ce pula mea se zbuciumă în spasme como-patrioto-moldo-ruși și zbiară într-o rusă mai des porcoasă decât literară: Eto Maldova Ștefa ciel Mari! Eto nașa rodina? Istoria ne învață că domnitorul nostru, dacă avea de trimis, o spunea clar: ‘te-n pizdă/pulă; dar nu: rumânî pizadasî, idite nahui.

Revolta lor, a sărmanelor victime într-un număr de doar 400 de coaie (la toți câte unul) îmi picta în minte un tablou în care câinile își mușcă stăpânul și-i hamăie: Marș acasă! Au ajuns niște paranoici, nu mai sunt cei plini de sine și atât de stăpâni pe situație. Să vezi cum muie tinere, care se vor a fi patrioate, sar la bătaie la bătrânii din primele rânduri ale coloanei... așa v-a învățat tătuca Lenin? Îmi amintesc de un mucos care, stând pe trotuar înconjurat de vreo 10 druji de-ai săi, se spărgea în fițe și, cu un rânjet pe față, spunea: Davai, vot on ia, șto jdeote? Idite siuda!! Spunând astea, își dezgolea pieptul cum că e gata să încaseze pumni, dar nimeni nu-l va lovi fiindcă manifestanții sunt niște fricoși. Când, din rândurile manifestanților iese un bărbant și, nonșalant, se îndreaptă spre mucosul în cauză. Fiind prea puțin ceremonios, bărbatul îi fute un pumn în meclă (anume fute, fiindcă a fost din suflet). Mucosul, mai că scheunând, s-a îndepărtat cu privirea pironită în asfalt și lezat în fundul orgoliului său de baistruk.

Mar 15, 2012

Pentagrama kebab – parcă-s sataniști!

3 kebab-uri, 2 baklava-le și un Ayran... 3, 2 și 1... TREI, DOI ȘI UNU! Ușor de memorat, simplu de înțeles. Nu! Ăștia de la StarKebab au decis că este o comandă demnă să fie rătăcită, livrată cu întârziere și să ni se aducă un pic altceva: adică 3 kebaburi, 3 Ayran-uri și 0 baklava-le.
ANTIREKLAMĂ – STARKEBAB SUGE! (aista-i al 25 cadru)
Unde mai pui că nici măcar nu au meritat nervii consumați (mă refer la kebab), or, au un gust ca de carton cu varză (cam ca și kebab-urile de la Pizza Conus).

Feb 20, 2012

Ce e acela un război? // Fragment

Cartea va apărea peste mai mult timp, la alt capăt al lumii, cu numele unui alt autor. Pasajul ăsta ar putea nici să nu fie inclus.

- S., ce e acela un război?

- Chiar despre asta vrei să vorbim? acum, în pragul nopții, aici în curte? Îi răspunse S. cu o altă întrebare, un pic încurcat de tema care se aborda. Plus că știi și tu foarte bine ce-i ăla un război; ați învățat la școală nu?

- Nu asta era, de fapt, ce-aș fi vrut să aflu. Simt că-mi scapă ceva… simt că războiul nu e numai două tabere și gloanțele șuierând dintr-o parte în alta… e ceva mai... mare, complex... negru!

- Asta așa e… bănuiesc. Războiul e moartea a tot ce-i pur în tine, a tot ce-i moral, fie că vrei, fie că nu. Pe câmpul de luptă nu poți spune doar „Mi-am privit în ochi Moatea…”, e mai rău – tu ajungi să fii Moartea, s-o servești altor oameni. Comiți păcatul suprem, pentru a acoperi micile păcate pământești ale unor lideri militari frustrați, înfierbântați de febra victoriei până la ultimul suflet al soldaților luați ca în credit și să sfârșească prin a-și slobozi o încărcătură grea de plumb drept în cap - doar așa umplând golul care ar fi trebuit să fie umplut cu minte.

Jan 24, 2012

De ce alegem paradisul?

Citesc într-o carte despre originea cuvântului “paradis”. Se spune că provine din persană și în original înseamnă: grădină cu ziduri, sau împrejmuită de ziduri.
Ceea ce stă să însemne (pe înțelesul meu) că paradisul este armonioasa contopire a începutului omului cu limitele ignoranței sale. Să fie oare paradisul un fel de “Nu mai știu și nici nu vreau să aflu”? Să știi mai puțin și să trăiești mai bine…

Seamănă a paradisul comunist. De câte ori am auzit: Da’ unde se mai auzeau înainte așa prostii, omoruri, boschetari, drogați? Totuși oamenii trăiau mai bine în CCCP! Și ajunge a fi inutil să le spui că paradisul comunist a ridicat patru ziduri utopice în jurul oamenilor... fără geamuri, fără uși... doar o crăpătură printre straturile de kirpici roșu prin care cei mai tari de duh au zărit și ei o fâșie luminoasă din adevărul de afară.

Jan 18, 2012

"Democraţia?! O prostie!" - dă de gândit

Citesc acum în ziarul Dilema Veche un articol ce cuprinde un citat... cel puțin impresionant. Te îndemn și pe tine să-l parcurgi în grabă:
Democraţia?! O prostie!

Un moft. O fiţă. Un refren rămas în minţile hipioţilor înceţoşaţi de alcool şi de droguri. Un pretext pentru toţi lăţoşii şi vagabonzii nespălaţi de prin America, să scape de armată şi să nu fie duşi, pe vremea aia, în Vietnam. Un cuvînt-cheie din proiectele europene de la ora asta, de unde rostuiesc bani frumoşi tot soiul de oengeuri inutile, care freacă menta pe banii proştilor de la Bruxelles. Pe banii papagalilor care finanţează simpozioane şi deplasări ale şmecherilor specialişti în blabla-uri, de fapt, nişte vacanţe de boieri care trăiesc împărăteşte cu marafeţii de prin proiectele astea. Şi-au luat case şi maşini, pe fundaţie, pe oengeuri, au făcut bani din ajutoare, s-au orientat rapid. Ba că România e plină de handicapaţi, ba că ungurii n-au drepturi, ba că ţiganii, vezi Doamne, sînt discriminaţi şi prigoniţi, ba că femeile nu sînt băgate suficient în seamă, ba că să nu se închidă nu ştiu care plajă, unde toţi drogaţii stau în curu’ gol, de faţă cu copiii – toate prostiile astea înseamnă democraţie? O porcărie de luat minţile, o păcăleală din care se ramifică şi alte tîmpenii care sună bine la comisiile de spart fonduri europene – egalitate de şanse, toleranţă, integrare. Care egalitate de şanse, nene?! Cu copiii ălora care au bani de put şi învaţă numai pe la Londra, în timp ce ai noştri merg la mizeriile de licee de pe-aici? Care toleranţă?! Cu ungurii care vor autonomie şi care, zi de zi, puţin cîte puţin, îşi ating scopurile, în timp ce noi sîntem sfidaţi la noi în ţară? Vrei şcoală în ungureşte? Ca ce chestie? Adică merge un român în Covasna, în România, că e în România Covasna, din cîte ştiu eu, cere o pîine şi i se spune în ungureşte că acolo nu se vorbeşte româna. Limba oficială în România e româna. La ce să înveţi tu în ungureşte? A, vrei morţiş treaba asta? Păi, de ce nu zici aşa?! Du-te, dom’le, în Ungaria, şi învaţă ungureşte pînă-ţi vine acru! Care integrare?! A ţiganilor care fură, jefuiesc şi vînd copii după bunul plac, în timp ce se dau loviţi şi discriminaţi, în ţara asta care, oricum, a devenit a lor? Că aşa crede toată lumea. Aici e ţara ţiganilor.

Jan 16, 2012

Capote și jurnalismul de investigație


La un an după ce-am primit (și citit... cred...) în dar cartea “Cu sânge rece” de Truman Capote (în original), ieri am terminat să citesc și traducerea în română. Mulțumesc librăriilor care aduc tot mai multe cărți la care tânjesc deja de ani și mulțumesc cititorilor care nu se prea dau în vânt după ele să le cumpere... așa că mai apuc și eu câte una-două.

Oricum, romanul lui Capote rămâne unul monumental pentru mine. Pe tot parcursul lecturii nu-ți poți scoate din minte ideea: “Băi! și totuși e non-ficțiune! E documentare! Sunt evenimente, personaje și acțiune reale! Toate!”. Admiram cu nesaț dexteritatea în ale scrierii a lu’ Capote; îndemânarea lui de a le da viață personajelor moarte; de a reproduce, ciob cu ciob, ultima zi a familiei Clutter.

Romanul m-a interesat în mod deosebit fiindcă e unul dintre primele care a pornit conceptul de roman-reportaj sau, roman de investigație jurnalistică.

Dec 29, 2011

Confetti din lei de unu! sau Despre niste cucoane



Textul dat e dedicat tuturor celor care se caca bani de parca le-ar pufni confeti din fund

Asteptam ieri rutiera. Langa mine mai astepta un nene. Apoi vine o tanti. Asta din urma, foarte agitata, sapa in geanta dupa acei trei lei care-ti deschid usile in toate rutierile capitalei.

Ca un gunoi batut de inutilitatea sa, cade din geanta calduta pe asfaltul friguros de decembrie... un leu. Da chiar ca... huinea da nu bani. Nenea de langa mine ii indica lu tanci ca i-a cazut un leu. Femeia, intr-un abces exagerat de mandrie si indignare ii scuipa printre dinti ca nu e al ei (intre timp, aruncandu-si ochii in jur sa nu care cumva sa fi ombservat cineva nelegiuirea muritorului care a indraznit sa-i ponegreasca linistea).

Dec 22, 2011

FUCK ME cu Kafka Instant




Dupa deosebit de brainfuck-oasa lectura a povestirilor lui Zaza Burciuladze prima intrebare care-mi vine in minte pare a fi: Ce-a fost asta?! (sunt tentat sa repet intrebarea si-n romgleza: da fuck was that?!).

Daca stau si ma gandesc, la moment nu-s tare in doua lucruri: in coaie si-n postmodernism. Ma oboseste nebuneasca aventura la care-mi este supusa mintea calatorind prin labirinturile conceptuale (shtoli?) si nelimitate de nicio fortsa paganeasca/omeneasca externa autorilor postmodernisti. Deseori am impresia ca astia se complica prea mult. Dar... da-i Zazazazazei ce-i a lui. Primele doua povestiri mi-au placut. Pe celelalte doua banuiesc (pe drept) ca nu le-am digerat.
In povestirea Kafka Instant mi-a fost agresat bunul simt si orice urma de moralitate ratacita prin scafarlie. "FUCK ME-ul" de pe tricoul lui Zaza, parca-i urletul intregii lumi dumnezaieshti: "Fute-ma! Ca simt cum nu mai simt nimic"!

Chișinăul, un fel de portocală mecanică?

Alexandru Bîtcă pentru UNION

...și când spun “portocală”, nu am în vedere indispensabilul fruct de pe masa sărbătorilor de iarnă

Ieri citeam un material semnat A.Vakulovski, în care autorul scria despre poetul Hose Pablo și pumnii mâncați de acesta în imediata apropiere de liceul Asachi. Am mai aflat că totul se întâmpla pe 10 decembrie după concertul HipHop.md, ce s-a soldat cu umile bătăi ca între gangsta’ moldoveni!

(Un pic) mirat, dar nu prea mult... aflu mai târziu că un bun prieten și-a luat și el porția de cafteală în 20 spre 21 decembrie... așa, de pomană, să intre într-un an nou cu o mutră nouă. Ăsta deja ajungea acasă, pe jos, la 11 noaptea (de menționat - era treaz). Până i-au cerut o țigară și-un foc 2 flăcăi de la internatul sportiv. Cât le aprindea eroul nostru țigările (primul semn că ar fi trebuit să fugă, sau să le dea câte una în momițe), din bezna nopții urbane se desprinse un pumn care se fixă, potrivit, fix în falca victimei. Ce să mai, de cum căzu pe jos, păcat să-l lași în voia sorții pe așa un frig. Așa că sportivii, buni la suflet și tari de duh, s-au gândit să-i țină de urât. Și niște rafale interminabile de picioare în coaste tot au vrut să-i țină companie. Abia la (nu chiar atât de) scurt timp, ăștia doi încep să fugă ca de dracu de doi polițiști. POLIȚIȘTI??!!! Aha... cum să vă explic – Dumnezeu, pahodu există. După ce oamenii legii l-au murat pe unul, iar altul era minor, au făcut legătura cu o altă tâlhărie de doar 2 noți în urmă când șase îl sfințeau pe unul și i-au luat drept pomană telefonul mobil și 46 de lei jertfire.

Am impresia că trăiesc un Deja V(u)ăzut. Cu doar 5-6 ani în urmă astfel de incidente erau chestii normale... așa numite “căliri trupești”. Acum, însă, îmi vine să cad în sus când mai aud de ele.

Întrebarea mea e: Serios?! Vă bateți în gât să alegeți un președinte dintr-o turmă de narcisiști, pe când observ o dezordine și mai mare pe arena politică stradală. Nu, avem nevoie nu de un PREȘEDinte... avem nevoie de Minte. Dodon, zî-i soluțîia!

Dec 20, 2011

La singur cu "Un veac de singuratate"




"Dupa Biblie, aceasta ar fi cartea care ar trebui citita de catre toti" - cam asa scria New York Times despre cartea lui Gabriel Garcia. Eu, insa, sunt de parerea ca asta ar fi cartea care ar trebui citita... inaintea Bibliei.

Un coleg de la ziar imi recomandase cartea aratandu-se foarte impresionat. Mai citisem si niste recenzii - mai ca toate bune. Recunosc (infantilitatea) ca mereu tot incercam sa evit cartile devenite ceva de genul unui "To do" al prezentului. Asa a fost si cu Murakami (despre asta mai tarziu). Am luat atitudinea asta dupa ce am mai citit cate ceva din P.Coelho (despre asta poate candva). Bun, am gresit.

Veacul de singuratate, spun sigur, m-a tinut vreo 2 zile cat l-am citit, apoi inca vreo cateva zile cat mi-l tot aminteam. De ce spun ca ar trebui citit inaintea Bibliei? Pentru ca oricat s-ar tot demonstra, multimea de indivizi evlaviosi ai lumii cauta in Biblie, in mare parte, justificarea faptelor lor si, in mod obligatoriu, cauta credinta in paginile rasrugumate si rasmodificate conceptual. In cartea lui Gabriel Garcia, insa, am citit cea mai reusita relatare a evolutiei si nocivitatii umane. Normal, asta am vrut eu sa vad, ca nu e asta baza cartii (cred), autorul (banuiesc eu) a sapat si a aratat evolutia Eului in universul bla bla... nu-s un cititor adecvat si nu pot vorbi frumos.

Dec 8, 2011

Literatura moldovenească cu puțe pe pereți!

Alexandru Bîtcă pentru UNION


Ieri, în cadrul unui interviu pentru www.union.md John Onoje și-a expus o părere destul de interesantă: “Limba moldovenească nu există fiindcă nu are literatură”.

Aș spune și DA și NU. Mă măgulește oarecum afirmația iar mai departe am să pășesc pe făgașul sarcasmului și dezgustului spunând: Literatura moldovenească există… dar sub ce aspecte! (și nu mă refer la dulcele grai/dialect moldovenesc).

“Literatura” moldovenească o vedem sub formă de graffriti ce împodobesc zidurile orașelor cu puțe bărbătești realizate, de altfel, destul de stângace și ofensatoare. Această literatură mai are și notițe de subsol: “Break Dancr” sau și mai explicite – H*i…

Literatura în cauză capătă și forme poetice cu rime la “Pașol nahren” și “Bleadi”… mă rog, e o limbă de partid.

Moldoveneasca e singura limbă portivită pentru a descrie mizeria sub orice formă și existență a sa.

Cum văd eu limba moldovenească (argument bazat pe stereotipuri):

Nov 10, 2011

UNION - diaspora românească online

UNION, noul proiect, avându-l la cârmă pe Val Butnaru, este mai mult ca sigur unul viabil şi necesar.
În timpul în care comunicarea între oameni se rezumă tot mai mult la platformele sociale virtuale era musai să se treacă pe net întreaga diasporă românească rătăcită printre meridiane. Conceptul de a aduna într-un singur site toate ştirile, evenimentele, istoriile, opiniile etc., a tuturor românilor suflaţi de soartă pe tot mapamondul nu poate fi decât - salutabil!

Factorul psihologic îşi va spune şi el cuvântul: una e să trăieşti în neştire de ceilalţi, sugrumat de (aparent) propria-ţi nimicnicie în ţări în care TU eşti străinul şi cu totul altceva e să afli şi să comunici cu cei ce se află pe aceeaşi treaptă, trăind aceleaşi griji, având aceleaşi vise şi, respectiv, tânjind după aceeaşi patrie.
Bucăţile dispersate vor forma, la 1 decembrie, un întreg pe www.union.md.

Vezi mai jos spotul promo UNION
:

Nov 9, 2011

Noi, cel puţin, am putut să alegem // Moldovenizarea ruşilor pt.2

Îmi continui, neruşinat, cursul gândurilor asupra temei de moldovenizare (a se citi tipa românizare) a ruşilor, de pe acest meleag mioritic a haiducilor rusificaţi.

Primul gând: Citeam ieri în articolul colegului de ziar, Vadim Vasiliu, o afirmaţie a unui protestatar la manifestaţia din 4 noiembrie, care spune că a ieşit cu drapelul Rusiei fiindcă Ziua Unitătţii Naţionale e o sărbătoare a RU iar MD a fost recent în componenţa tot acelei RU. Artiom îi spune tânărului.... Artiomuşka... Artemis... Artemandrit! Ar-te dracu de dilemă! Pe cât de greţos ar suna, dar simt cum îmi cur şuvoaie de puroi alb-albastru-roş din urechi de la atâta polemică în jurul subiectului „a cui a fost Maldaviia”. Una nu înţeleg... adică înţeleg (că şi ruşii de la noi îs tot atât de mancurţi cât şi românii şi moldovenii şi sataniştii). Hai că o mai spun din nou, cât nu m-a luat valul şi nu am scris ceva care să-mi pună în pericol integritatea mea... de orice fel: Îmi e fix în pix că eşti rus sau român sau de altă rasă indo-transnistreană, dar dacă faci/spui ceva – să fie cu cap. Tinerii ies la protest pe străzi, pe reţelele de socializare, prin baruri şi bordeluri cu un scop nobil: acela de a demonstra prostimii că suntem un popor moldav!!! că avem o istorie moldovenească!!! că avem o cultură şi literatură moldovenească!!! Acu, care-i motivul pentru care ieşiţi în stradă şi scandaţi despre Moldova fluturând un drapel rus? Nu poţi să ieşi şi tu cu tricolorul nostru cu gherb? „Moldova a fost în componenţa Rusiei!!!”, bun, şi? A fost, nu mai e şi deja n-ar mai trebui să te fută. E doar Moldova... hai, dă-i bătaie şi învaţă moldoveneasca, joacă o horă cu o lesghincă 2 în 1 (sau ce dansuri populare mai au ruşii). Să te văd. Citeşte pe Vieru măcar în rusă. Bea vodkă „Spicuşor” şi nu „Ruskii Razmer” că razmerul ei e prea mare pentru tine din postura ta de moldovean.

Nov 8, 2011

Scheletul din dulapul AMTAP

Alexandru BÎTCĂ şi Dragoş CONDREA pentru Jurnal de Chişinău

„Vor să ne închidă academia!”

Zvonul despre desfiinţarea Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP) i-a pus în gardă pe studenţii instituţiei. Tinerii se tem că nu vor mai reuşi să-şi termine studiile. Indignarea lor a crescut când au aflat despre datoria de circa 3 mil. de lei pe care AMTAP este obligată să o achite SRL „Petroter”. „De ce trebuie să avem noi de suferit din cauza problemelor lor?”, se întreabă studenţii făcând aluzie la litigiul dintre academie şi SRL „Petroter”.

Zarva a început în urma şedinţei ordinare din 25 octombrie a Colegiului Ministerului Culturii al R. Moldova, în cadrul căreia s-a discutat reforma educaţională în domeniul învăţământului artistic. Şeful Direcţiei Artelor Profesioniste, Învăţământului Artistic şi Industriei Culturale, Aliona Strâmbeanu, a declarat că Direcţia Învăţământului Artistic îşi propune elaborarea unei concepţii ce prevede dispersarea AMTAP şi formarea mai multor instituţii separate. Studenţii însă nu exclud posibilitatea că reforma e menită să mascheze datoria academiei faţă compania „Petroter”.

La 7 noiembrie curent, studenţii au organizat o a doua acțiune de protest, de această dată în faţa Ministerului Culturii al RM, cerând explicaţii. Cinci protestatari au fost invitaţi în biroul ministrului Boris Focşa care le-a garantat că în timpul apropiat nu se preconizează nicio schimbare în academie, respectându-se planul curent de studii. Fiindu-i solicitată o explicaţie cu privire la datoria de 3 mil. de lei a AMTAP, ministrul a răspuns derutat că nu a fost anunţat despre această problemă.

Conflict de milioane

Problema datoriei AMTAP faţă de SRL „Petroter” este o istorie destul de încâlcită, de care nici ministrul Culturii nu știe. Totul începe în 2 august 2004, când AMTAP încheie cu „Petroter” un contract de locațiune prin care Academia transmite în folosință blocul de studii cu o suprafață de 1047,3 metri pătraţi, două încăperi auxiliare de 339 metri pătraţi și 66,3 metri pătraţi de pe str. Mateevici 85.

Blocul este o ruină în urma incendiului din 1996. Firma se obliga să restaureze blocul de studii și să-l transforme într-un centru de cultură. De asemenea, la 3 martie 2005, Ministerul Culturii aprobă cererea „Petroter” în vederea edificării unui centru cultural cu complex hotelier destinat corpului diplomatic al ambasadelor străine acreditate în R. Moldova.

Contractul era valabil până în 2053, iar plata anuală constituia 427.790 de lei, urmând ca „Petroter” să achite în avans, până la finele lui 2004, banii pentru cinci ani de arendă.

Lucrurile iau o întorsătură urâtă la 22 mai 2007, când AMTAP obține la Judecătoria Economică de Circumscripție câștig de cauză în vederea rezilierii contractului de locațiune din cauza că „Petroter” nu și-ar fi onorat obligațiinile contractuale, adică nu ar fi achitat banii pentru arendă. „Petroter” face recurs la Curtea de Apel Economică, motivând că ar fi virat în contul AMTAP 2.824.619 lei, precum și a suportat cheltuieli suplimentare pentru pregătirea documentației de proiect, doar că la 10 octombrie 2007, AMTAP obține din nou câștig de cauză. Surse din administrația AMTAP au confirmat pentru JURNAL că suma de aproximativ 3 mil. de lei a fost achitată de către firma în cauză.

Nov 4, 2011

Moldovenizarea ruşilor – proces ireversibil, inevitabil

Făcui o mică/personală observaţie. Că tot mi se termină bateria la player în plin drumul spre redacţie, hai să văd ce face lumea din microbuz(s). Din 10 oameni, 6 oameni au cerut şoferului să se oprească la o staţie sau alta în limba română, 3 în rusă şi unul în ambele limbi, fiind vădit convins că “şeful” nu l-a înţeles din prima. Era o oră de vârf… a moldovenilor vorbitori de limbă română, care întrec numărul celorlalţi.

Aici îmi trece prin cap ideea că procesul de moldovenizare (a se citi tipa românizare) a ruşilor îşi urmează cursul, iar alfabetul latin bate cu nemiluita în slavoni.

E o părere fără vreo bază argumentată dar, pe alocuri, plăcută. Am citit prin cărţi cum poporul nostru a fost călit (rusificat) abuziv. Vorbitorii de limbă rusă şi chiar ruşii din talpă importaţi la noi de peste graniţe s-au instaurat bine mersi aci ca acasă: na te pojalusta limba voastră, na te pojalusta cultura voastră, na te pojalusta muierile noastre... razmnojîţi-vă!

În urma mai multor revolte şi reforme, neoficial, este pusă în practică Legea Talionului: voi ne-aţi rusificat, noi vă moldovenizăm. Bun, ruşii care au fost aduşi aici nu s-au prea sinchisit să înveţe română că niciun factor nu le-o impunea... şi erau în vârstă... şi mai dă-o dracului. Generaţiile noi de copii ce provin din familiile ruse nu prea au încotro, ba chiar şi părinţii lor cam îi dau în grădiniţe şi şcoli române, ba chiar şi clasele ruse se mai închid. De ce? Fiindcă nu-i cerinţă pe piaţă, iar protestele tinerilor ruşi sunt pe alocuri nefondate, doar nu închide guvernul din pod clasele, tot ruşii aleg româna. Să se fi trezit în ei bunul simţ, sau e vorba despre un trend românesc? Aberez! N-are cum... oricum.

Presa îşi aduce şi ea aportul, cumva. Omul îşi dezleagă căpăstrul şi îşi dă seama că mancurtizarea nu sună la fel de sonor şi frumos ca şi emanciparea naţională. Ţăranul parcă s-a cam zaebit să-şi încâlcească limba prin gură, scuipând o pseudo-rusă umilitoare, ca apoi vorbitorii nativi să râdă de ei; ştiţi ce spune într-aşa caz ţăranul? “Te-n pizda măti!”. Adevărat, debarasarea de rusă nu poartă nicio conotaţie unională cu ţara de peste Prut şi e mai mult o tendinţă spre un stat moldav independent, dar tot e ceva. Da, moldovenii vorbesc mai mult în moldovenească (mă rog... aşa se numeşte), dar tot parcă e mai bine, or, moldovenească are un aspect mai asemănător cu cel românesc decât rus... chiar dacă şi hibrid.

Oct 14, 2011

Cadoul tău pentru Chişinău

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chişinău

ANIVERSARE // De hram, locuitorii i-ar dărui capitalei săpun, cărţi şi multă securitate

De Hramul oraşului, locuitorilor capitalei li s-a pregătit o sărbătoare pe cinste, cu multă muzică, băutură şi bucate alese. Chişinăul şi-a felicitat locuitorii, dar care ar fi cadoul oamenilor pentru oraşul lor?

Mihai spune că arde de nerăbdare să se prindă într-o horă de Ziua oraşului. Cât despre un dar Chişinăului, băiatul nu-i vede rostul: „Dar vorbim despre un oraş… de piatră. Cred că i-ar fi indiferent dacă i-am dărui sau nu ceva”, spune Mihai râzând zgomotos.

Andrei poate fi observat uşor în mulţime, purtând un tricou cu imaginea unui personaj din benzile desenate şi o pereche de ochelari cu sticle verzi. „Faptul că m-am întors înapoi în Chişinău, după ce am trăit mai mulţi ani peste hotare, ar trebui să fie cel mai potrivit cadou pentru oraş. Să trăiască şi să ne bucure!”, spune Andrei, vădit mândru de gestul său.

În recreaţie, curtea USM roieşte de studenţi flămânzi, unii înfulecând un hot dog, alţii trăgând dintr-o ţigară. Mihaela răsfoieşte agitată nişte conspecte: „Avem lucrare”, explică ea un pic derutată. Cât despre cadoul său pentru Chişinău, tânăra zice: „Cum se spune des la aniversări – cadoul e pe drum. Învăţ mult şi sunt implicată în mai multe activităţi de voluntariat, pentru a face lumea, cel puţin din Chişinău, mai bună. Dările mele pentru oraş sunt rezultatele pe care le obţin… sper că pozitive”, spune tânăra.

În reţelele sociale internauţii par a fi mai supăraţi pe Chişinău. Traian scrie că i-ar dărui oraşului un săpun: „Să se spele de toţi răpănoşii şi paraziţii societăţii”. Un alt utilizator se arată şi mai indignat: „La câţi bani am băgat eu în oraşul ăsta… să mi-i dea înapoi şi am să-i dăruiesc un spital pentru copii, mult mai performant”, scrie Constantin.

Călin i-ar dărui oraşului nişte creieri în „formă brută”. „Explic: O carte de bune maniere, un regulament al circulaţiei şi un dicţionar rus-român”, scrie Călin. Tânărul, însă, mai are şi alte daruri: „Cât priveşte arhitectura oraşului, i-aş dărui o securitate maximă a clădirilor şi străduţelor frumoase, vechi… anume lor le-aş dărui toată securitatea de care se bucură „zgârie-norii” capitalei”, conchide Călin.

Oct 7, 2011

Alcool? Mai bine mai puţin, dar bun!

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău

ALCOOL // De Ziua mondială fără alcool moldovenii au băut pentru… sănătate

Pe data de 2 octombrie a fost marcată Ziua fără alcool, cu genericul „Alcool? Mai bine mai puţin!”.

În plin sezon de cules struguri, pentru ţara cu cele mai bune vinuri şi bere medaliată cu aur la concursuri internaţionale, ziua fără alcool pare a fi o ofensă adusă demnităţii naţionale, cred unii cetăţeni.

Cu porţile larg deschise, garajul-cârciumă al lui Vasile îşi aşteaptă clienţii chiar din primele ore ale zilei. „Vindem tot pentru ai noştri”, spune proprietarul, lăudându-şi vinul. Cu un mers tărăgănat şi privirea plictisită, câţiva bărbaţi îşi fac apariţia pe poartă, să îşi ia porţia de dimineaţă. Întrebaţi de ce nu renunţă la băutură de Ziua fără alcool, unul dintre clienţi răspunde răguşit: „Ei cum fără? Având cel mai bun vin din lume şi să nu-l cinstim, asta-i ruşinos pentru ţară”. Alt bărbat decide să glumească: „Uite dacă ar fi ziua mondială fără femei, atunci poate n-am bea şi noi… că tot din cauza lor bem”. Printre râsete şi comentarii, bărbaţii dau peste cap câte un păhăruţ. Într-un final, proprietarul spune: „Când vor veni sărbătorile de Paşti, vom posti, dar până atunci cinstim de „bună” ce-i viaţa”. Spunând astea, bărbaţii ridică al doilea rând de pahare şi, urând cam nesigur „să fim sănătoşi”, beau până la ultimul strop.

În centrul capitalei, terasele sunt pustii. „Încă e prea devreme. Acuşi, mai spre seară, se strânge lumea”, spune o chelneriţă care mai mătură pe ici-colo. Imediat, la o masă mai lăturalnică se aşază doi tineri discutând aprins despre muzică. În câteva minute li se servesc două halbe de bere. Întrebaţi dacă n-ar fi fost cazul să facă o excepţie şi să renunţe la alcool în această zi, unul dintre ei zice zâmbind: „Da’ nu-i alcool… e bere. Una nu strică, mai ales că e slabă în grade”. Interlocutorul său, însă, cade pe gânduri şi rosteşte grav: „N-am ştiut… mai bine nici nu-mi spuneai. Sunt un om cu soveste, cum să mai beau?”, şi împinge uşor paharul spre marginea mesei. Polemizând în continuare cu colegul său, tânărul uită de „soveste” şi soarbe mai departe din bere.

Vioara cea mare a lui Vlad

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău

MUZICĂ // Contrabasistul Vladimir Bolocan este artistul pentru care muzica nu cunoaşte limite, trăind între muzica populară şi jazz

Atunci când nu cântă, repară. Este cunoscut în rândurile artiştilor autohtoni ca cel mai bun restaurator de contrabasuri, iar munca sa îi este cea mai bună publicitate.

A venit în Moldova în 1985, când avea zece ani. „Tata este originar de aici”, începe să povestească Vlad. „După armată a încercat să se angajeze conform specialităţii, ca agronom, dar a fost „îndemnat” să plece în Kazahstan. Aşa era regimul”, spune Vlad. Nu la mult timp după ce ajunge în capitala kazahă, Alma-Ata, tatăl lui Vlad îşi întemeiază o familie. În 1985, familia Bolocan se stabileşte într-un sătuc din raionul Şoldăneşti.

Aici Vlad termină cu succes școala și vrea să-și urmeze visul și să se înscrie la o instituție de învățământ superior cu profil muzical. „Tata totuși credea că aș putea deveni un agronom bun și nici nu dorea să audă de muzică”, râde Vlad. „Am încercat să intru la o şcoală agricolă, în raionul Camenca. Am susținut toate examenele pe nota cinci pe atunci, dar era o concurenţă prea mare și până la urmă am renunțat”, spune Vlad. Însă, cum nu putea să se întoarcă acasă fără niciun rezultat, tânărul se înscrie la o școală profesională unde a învățat tencuitul. După absolvire, își ocupa timpul cum putea, numai cu tencuiala nu. În sfârşit, tatăl său a cedat: „La ce bun să umbli așa pe drumuri? Dacă asta vrei, mergi şi fă muzică!”.

„Vreau să cânt la vioara cea mare”

În 1993, merg amândoi la Soroca la Colegiul de Creație Populară. Vlad nu prea știa să cânte la instrumente muzicale, ci doar din voce. Profesorii l-au examinat îndelung și, văzând că băiatul are stofă, l-au întrebat: „La ce vrei să cânți?”. Timid, băiatul privi prin camera ticsită cu instrumente și arătă cu degetul spre un contrabas din colţul sălii de clasă: „La vioara cea mare!”. Întreaga sală a izbucnit în hohote: „Tata tăcea rușinat, iar profesorii râdeau fiindcă aveam nu mai mult de 1,58 m iar contrabasul era mai înalt decât mine. Nu știu de ce, dar anume la acea vioară am vrut să cânt”, râde bărbatul.

Oct 6, 2011

Taximetrist: „Lupu-i petuh Gamburgschii” sau politica din taxi!


ATENŢIE L.L. (Limbaj Licenţios!)

La 9 dimineaţa, cu căciula pe-o ureche şi haina atârnându-mi ca o tearfă, îmi tot îndreptam mutra spre bătaia vântului răcoros. Ameţit şi clătinându-mă încă de somn eram o imagine, dacă nu dezgustăroate, cel puţin jalnică.

„Vîhodite, maşîna vas jdeot” spune fomeia de la serviciul de taxi... dar singurul care „jdal” în faţa casei eram eu. Jdal poka opozdal.

Se apropie maşina. Cu un „'Nă zîua...abia accentuat mă arunc în taxi. Cu coada ochiului îl văd pe taximetrist: un bărbat cu volanu-n burtă (era strâmt în Dacia aia), ochii roşii şi faţa-i boţită de după o mare băută. M-am mai liniştit. N-oi fi eu un Don Juan... da tot îs mai frumuşel nu ştiu cum.

Şeful decide să spargă tăcerea în cel mai gentil şi frumos mod posibil: „Da' unde-n chizda mătii te baji?!!! Să-ţ fut un cap de prete nah...! Aşăi?!” mă întreabă şoferu comentând manevra unui alt automobil care i-a tăiat calea. Trezit din reveria mea, îl privesc oarecum pierdut şi doar cât dau afirmativ din cap. Şefu arăta ca un urs... şi acum mă gândesc că poate ar fi trebuit să mă comport ca cu unul – să mă prefac mort, măcar adormit, fiindcă m-am pomenit în mijlocul unui dialog taaare ţapăn!

 - Amu-i pizdeţ pe Izmail, o vom lua pe Eminescu. Oleacă om înconjura, spune taximetristul.
 - Aha... am îngânat.

Ajunşi undeva pe nu ştiu unde, îl aud exclamând entuziasmat: