Showing posts with label Cultural. Show all posts
Showing posts with label Cultural. Show all posts

Mar 15, 2012

Ce face Parisul dintr-un artist sentimental incurabil...

Nici mai mult, nici mai puțin – captivant (pentru mine chiar formidabil). Vorbesc despre filmul Midnight in Paris în regia lui Woody Allen. E al doilea film bun vizionat recent (primul era The Artist). Deși ambele filme au avut parte din plin de critică, oricum, mai rar vezi ceva care să-ți mai răscolească emoțiile de „cinefil” de ocazie.

Feb 20, 2012

Ce e acela un război? // Fragment

Cartea va apărea peste mai mult timp, la alt capăt al lumii, cu numele unui alt autor. Pasajul ăsta ar putea nici să nu fie inclus.

- S., ce e acela un război?

- Chiar despre asta vrei să vorbim? acum, în pragul nopții, aici în curte? Îi răspunse S. cu o altă întrebare, un pic încurcat de tema care se aborda. Plus că știi și tu foarte bine ce-i ăla un război; ați învățat la școală nu?

- Nu asta era, de fapt, ce-aș fi vrut să aflu. Simt că-mi scapă ceva… simt că războiul nu e numai două tabere și gloanțele șuierând dintr-o parte în alta… e ceva mai... mare, complex... negru!

- Asta așa e… bănuiesc. Războiul e moartea a tot ce-i pur în tine, a tot ce-i moral, fie că vrei, fie că nu. Pe câmpul de luptă nu poți spune doar „Mi-am privit în ochi Moatea…”, e mai rău – tu ajungi să fii Moartea, s-o servești altor oameni. Comiți păcatul suprem, pentru a acoperi micile păcate pământești ale unor lideri militari frustrați, înfierbântați de febra victoriei până la ultimul suflet al soldaților luați ca în credit și să sfârșească prin a-și slobozi o încărcătură grea de plumb drept în cap - doar așa umplând golul care ar fi trebuit să fie umplut cu minte.

Jan 18, 2012

"Democraţia?! O prostie!" - dă de gândit

Citesc acum în ziarul Dilema Veche un articol ce cuprinde un citat... cel puțin impresionant. Te îndemn și pe tine să-l parcurgi în grabă:
Democraţia?! O prostie!

Un moft. O fiţă. Un refren rămas în minţile hipioţilor înceţoşaţi de alcool şi de droguri. Un pretext pentru toţi lăţoşii şi vagabonzii nespălaţi de prin America, să scape de armată şi să nu fie duşi, pe vremea aia, în Vietnam. Un cuvînt-cheie din proiectele europene de la ora asta, de unde rostuiesc bani frumoşi tot soiul de oengeuri inutile, care freacă menta pe banii proştilor de la Bruxelles. Pe banii papagalilor care finanţează simpozioane şi deplasări ale şmecherilor specialişti în blabla-uri, de fapt, nişte vacanţe de boieri care trăiesc împărăteşte cu marafeţii de prin proiectele astea. Şi-au luat case şi maşini, pe fundaţie, pe oengeuri, au făcut bani din ajutoare, s-au orientat rapid. Ba că România e plină de handicapaţi, ba că ungurii n-au drepturi, ba că ţiganii, vezi Doamne, sînt discriminaţi şi prigoniţi, ba că femeile nu sînt băgate suficient în seamă, ba că să nu se închidă nu ştiu care plajă, unde toţi drogaţii stau în curu’ gol, de faţă cu copiii – toate prostiile astea înseamnă democraţie? O porcărie de luat minţile, o păcăleală din care se ramifică şi alte tîmpenii care sună bine la comisiile de spart fonduri europene – egalitate de şanse, toleranţă, integrare. Care egalitate de şanse, nene?! Cu copiii ălora care au bani de put şi învaţă numai pe la Londra, în timp ce ai noştri merg la mizeriile de licee de pe-aici? Care toleranţă?! Cu ungurii care vor autonomie şi care, zi de zi, puţin cîte puţin, îşi ating scopurile, în timp ce noi sîntem sfidaţi la noi în ţară? Vrei şcoală în ungureşte? Ca ce chestie? Adică merge un român în Covasna, în România, că e în România Covasna, din cîte ştiu eu, cere o pîine şi i se spune în ungureşte că acolo nu se vorbeşte româna. Limba oficială în România e româna. La ce să înveţi tu în ungureşte? A, vrei morţiş treaba asta? Păi, de ce nu zici aşa?! Du-te, dom’le, în Ungaria, şi învaţă ungureşte pînă-ţi vine acru! Care integrare?! A ţiganilor care fură, jefuiesc şi vînd copii după bunul plac, în timp ce se dau loviţi şi discriminaţi, în ţara asta care, oricum, a devenit a lor? Că aşa crede toată lumea. Aici e ţara ţiganilor.

Jan 16, 2012

Capote și jurnalismul de investigație


La un an după ce-am primit (și citit... cred...) în dar cartea “Cu sânge rece” de Truman Capote (în original), ieri am terminat să citesc și traducerea în română. Mulțumesc librăriilor care aduc tot mai multe cărți la care tânjesc deja de ani și mulțumesc cititorilor care nu se prea dau în vânt după ele să le cumpere... așa că mai apuc și eu câte una-două.

Oricum, romanul lui Capote rămâne unul monumental pentru mine. Pe tot parcursul lecturii nu-ți poți scoate din minte ideea: “Băi! și totuși e non-ficțiune! E documentare! Sunt evenimente, personaje și acțiune reale! Toate!”. Admiram cu nesaț dexteritatea în ale scrierii a lu’ Capote; îndemânarea lui de a le da viață personajelor moarte; de a reproduce, ciob cu ciob, ultima zi a familiei Clutter.

Romanul m-a interesat în mod deosebit fiindcă e unul dintre primele care a pornit conceptul de roman-reportaj sau, roman de investigație jurnalistică.

Dec 22, 2011

FUCK ME cu Kafka Instant




Dupa deosebit de brainfuck-oasa lectura a povestirilor lui Zaza Burciuladze prima intrebare care-mi vine in minte pare a fi: Ce-a fost asta?! (sunt tentat sa repet intrebarea si-n romgleza: da fuck was that?!).

Daca stau si ma gandesc, la moment nu-s tare in doua lucruri: in coaie si-n postmodernism. Ma oboseste nebuneasca aventura la care-mi este supusa mintea calatorind prin labirinturile conceptuale (shtoli?) si nelimitate de nicio fortsa paganeasca/omeneasca externa autorilor postmodernisti. Deseori am impresia ca astia se complica prea mult. Dar... da-i Zazazazazei ce-i a lui. Primele doua povestiri mi-au placut. Pe celelalte doua banuiesc (pe drept) ca nu le-am digerat.
In povestirea Kafka Instant mi-a fost agresat bunul simt si orice urma de moralitate ratacita prin scafarlie. "FUCK ME-ul" de pe tricoul lui Zaza, parca-i urletul intregii lumi dumnezaieshti: "Fute-ma! Ca simt cum nu mai simt nimic"!

Dec 20, 2011

La singur cu "Un veac de singuratate"




"Dupa Biblie, aceasta ar fi cartea care ar trebui citita de catre toti" - cam asa scria New York Times despre cartea lui Gabriel Garcia. Eu, insa, sunt de parerea ca asta ar fi cartea care ar trebui citita... inaintea Bibliei.

Un coleg de la ziar imi recomandase cartea aratandu-se foarte impresionat. Mai citisem si niste recenzii - mai ca toate bune. Recunosc (infantilitatea) ca mereu tot incercam sa evit cartile devenite ceva de genul unui "To do" al prezentului. Asa a fost si cu Murakami (despre asta mai tarziu). Am luat atitudinea asta dupa ce am mai citit cate ceva din P.Coelho (despre asta poate candva). Bun, am gresit.

Veacul de singuratate, spun sigur, m-a tinut vreo 2 zile cat l-am citit, apoi inca vreo cateva zile cat mi-l tot aminteam. De ce spun ca ar trebui citit inaintea Bibliei? Pentru ca oricat s-ar tot demonstra, multimea de indivizi evlaviosi ai lumii cauta in Biblie, in mare parte, justificarea faptelor lor si, in mod obligatoriu, cauta credinta in paginile rasrugumate si rasmodificate conceptual. In cartea lui Gabriel Garcia, insa, am citit cea mai reusita relatare a evolutiei si nocivitatii umane. Normal, asta am vrut eu sa vad, ca nu e asta baza cartii (cred), autorul (banuiesc eu) a sapat si a aratat evolutia Eului in universul bla bla... nu-s un cititor adecvat si nu pot vorbi frumos.

Dec 8, 2011

Literatura moldovenească cu puțe pe pereți!

Alexandru Bîtcă pentru UNION


Ieri, în cadrul unui interviu pentru www.union.md John Onoje și-a expus o părere destul de interesantă: “Limba moldovenească nu există fiindcă nu are literatură”.

Aș spune și DA și NU. Mă măgulește oarecum afirmația iar mai departe am să pășesc pe făgașul sarcasmului și dezgustului spunând: Literatura moldovenească există… dar sub ce aspecte! (și nu mă refer la dulcele grai/dialect moldovenesc).

“Literatura” moldovenească o vedem sub formă de graffriti ce împodobesc zidurile orașelor cu puțe bărbătești realizate, de altfel, destul de stângace și ofensatoare. Această literatură mai are și notițe de subsol: “Break Dancr” sau și mai explicite – H*i…

Literatura în cauză capătă și forme poetice cu rime la “Pașol nahren” și “Bleadi”… mă rog, e o limbă de partid.

Moldoveneasca e singura limbă portivită pentru a descrie mizeria sub orice formă și existență a sa.

Cum văd eu limba moldovenească (argument bazat pe stereotipuri):

Nov 10, 2011

UNION - diaspora românească online

UNION, noul proiect, avându-l la cârmă pe Val Butnaru, este mai mult ca sigur unul viabil şi necesar.
În timpul în care comunicarea între oameni se rezumă tot mai mult la platformele sociale virtuale era musai să se treacă pe net întreaga diasporă românească rătăcită printre meridiane. Conceptul de a aduna într-un singur site toate ştirile, evenimentele, istoriile, opiniile etc., a tuturor românilor suflaţi de soartă pe tot mapamondul nu poate fi decât - salutabil!

Factorul psihologic îşi va spune şi el cuvântul: una e să trăieşti în neştire de ceilalţi, sugrumat de (aparent) propria-ţi nimicnicie în ţări în care TU eşti străinul şi cu totul altceva e să afli şi să comunici cu cei ce se află pe aceeaşi treaptă, trăind aceleaşi griji, având aceleaşi vise şi, respectiv, tânjind după aceeaşi patrie.
Bucăţile dispersate vor forma, la 1 decembrie, un întreg pe www.union.md.

Vezi mai jos spotul promo UNION
:

Nov 9, 2011

Noi, cel puţin, am putut să alegem // Moldovenizarea ruşilor pt.2

Îmi continui, neruşinat, cursul gândurilor asupra temei de moldovenizare (a se citi tipa românizare) a ruşilor, de pe acest meleag mioritic a haiducilor rusificaţi.

Primul gând: Citeam ieri în articolul colegului de ziar, Vadim Vasiliu, o afirmaţie a unui protestatar la manifestaţia din 4 noiembrie, care spune că a ieşit cu drapelul Rusiei fiindcă Ziua Unitătţii Naţionale e o sărbătoare a RU iar MD a fost recent în componenţa tot acelei RU. Artiom îi spune tânărului.... Artiomuşka... Artemis... Artemandrit! Ar-te dracu de dilemă! Pe cât de greţos ar suna, dar simt cum îmi cur şuvoaie de puroi alb-albastru-roş din urechi de la atâta polemică în jurul subiectului „a cui a fost Maldaviia”. Una nu înţeleg... adică înţeleg (că şi ruşii de la noi îs tot atât de mancurţi cât şi românii şi moldovenii şi sataniştii). Hai că o mai spun din nou, cât nu m-a luat valul şi nu am scris ceva care să-mi pună în pericol integritatea mea... de orice fel: Îmi e fix în pix că eşti rus sau român sau de altă rasă indo-transnistreană, dar dacă faci/spui ceva – să fie cu cap. Tinerii ies la protest pe străzi, pe reţelele de socializare, prin baruri şi bordeluri cu un scop nobil: acela de a demonstra prostimii că suntem un popor moldav!!! că avem o istorie moldovenească!!! că avem o cultură şi literatură moldovenească!!! Acu, care-i motivul pentru care ieşiţi în stradă şi scandaţi despre Moldova fluturând un drapel rus? Nu poţi să ieşi şi tu cu tricolorul nostru cu gherb? „Moldova a fost în componenţa Rusiei!!!”, bun, şi? A fost, nu mai e şi deja n-ar mai trebui să te fută. E doar Moldova... hai, dă-i bătaie şi învaţă moldoveneasca, joacă o horă cu o lesghincă 2 în 1 (sau ce dansuri populare mai au ruşii). Să te văd. Citeşte pe Vieru măcar în rusă. Bea vodkă „Spicuşor” şi nu „Ruskii Razmer” că razmerul ei e prea mare pentru tine din postura ta de moldovean.

Oct 7, 2011

Vioara cea mare a lui Vlad

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău

MUZICĂ // Contrabasistul Vladimir Bolocan este artistul pentru care muzica nu cunoaşte limite, trăind între muzica populară şi jazz

Atunci când nu cântă, repară. Este cunoscut în rândurile artiştilor autohtoni ca cel mai bun restaurator de contrabasuri, iar munca sa îi este cea mai bună publicitate.

A venit în Moldova în 1985, când avea zece ani. „Tata este originar de aici”, începe să povestească Vlad. „După armată a încercat să se angajeze conform specialităţii, ca agronom, dar a fost „îndemnat” să plece în Kazahstan. Aşa era regimul”, spune Vlad. Nu la mult timp după ce ajunge în capitala kazahă, Alma-Ata, tatăl lui Vlad îşi întemeiază o familie. În 1985, familia Bolocan se stabileşte într-un sătuc din raionul Şoldăneşti.

Aici Vlad termină cu succes școala și vrea să-și urmeze visul și să se înscrie la o instituție de învățământ superior cu profil muzical. „Tata totuși credea că aș putea deveni un agronom bun și nici nu dorea să audă de muzică”, râde Vlad. „Am încercat să intru la o şcoală agricolă, în raionul Camenca. Am susținut toate examenele pe nota cinci pe atunci, dar era o concurenţă prea mare și până la urmă am renunțat”, spune Vlad. Însă, cum nu putea să se întoarcă acasă fără niciun rezultat, tânărul se înscrie la o școală profesională unde a învățat tencuitul. După absolvire, își ocupa timpul cum putea, numai cu tencuiala nu. În sfârşit, tatăl său a cedat: „La ce bun să umbli așa pe drumuri? Dacă asta vrei, mergi şi fă muzică!”.

„Vreau să cânt la vioara cea mare”

În 1993, merg amândoi la Soroca la Colegiul de Creație Populară. Vlad nu prea știa să cânte la instrumente muzicale, ci doar din voce. Profesorii l-au examinat îndelung și, văzând că băiatul are stofă, l-au întrebat: „La ce vrei să cânți?”. Timid, băiatul privi prin camera ticsită cu instrumente și arătă cu degetul spre un contrabas din colţul sălii de clasă: „La vioara cea mare!”. Întreaga sală a izbucnit în hohote: „Tata tăcea rușinat, iar profesorii râdeau fiindcă aveam nu mai mult de 1,58 m iar contrabasul era mai înalt decât mine. Nu știu de ce, dar anume la acea vioară am vrut să cânt”, râde bărbatul.

Sep 20, 2011

Moldovenii aleg kitschul

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău

ARTA // Viitorul tinerilor artiști plastici din R. Moldova, fără perspective

„În loc de sânge, prin vene îmi curge ulei”, spune zâmbind Ana Munteanu, explicând că acesta a fost unul din motivele pentru care a ales o carieră în pictură. După ce a absolvit Liceul Republican de Arte Plastice „Igor Vieru”, s-a înscris la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice. Pasiunea pentru pictură a fost cea care a dirijat-o pe parcursul anilor de studii, însă, după absolvire, lucrurile s-au complicat. Puținele perspective ale unui viitor în acest domeniu au obligat-o să aleagă între arta kitsch, de dragul banilor, şi pictura de valoare, apreciată puţin în R. Moldova.

Atelierul de creație al Anei are rolul atât de spațiu de lucru, cât și de cameră de odihnă. Pereții sunt acoperiți cu tablouri izbitoare prin contrastul lor. În pragul ușii te întâmpină o pictură ce înfățișează o piramidă de capete însângerate, lucrarea de licenţă a Anei. În timp ce alte picturi ale tinerei artiste arată fete, mai mult dezgolite, ce își desfac aripile cuprinse într-un joc senzual de culori și lumini.

Potrivit Anei, cauzele impasului în care se află artele plastice în RM se trag de pe băncile academiei: „Sunt mulți profesori care nu dezvoltă în student personalitatea, ci îl obligă pe student să-i urmeze clişeele: „Cum pictez eu, așa să faci și tu”. Ana afirmă că programa de studii este esențială pentru fiecare artist plastic începător, dar mai departe ar trebui să se valorifice imaginația și individualitatea studentului.

De cinci ani predă la Academia care a contribuit la formarea ei ca pictoriță. „Niciodată nu mi-a trecut prin gând să fac o carieră de profesor, m-am angajat ca lector ca să-mi asigur, pentru un timp, un salariu stabil… chiar dacă și mic.”

Ca lector, a observat că numărul studenților care se înscriu la academie scade din an în an: „Asta se întâmplă în mare parte din cauza cheltuielilor mari pe care sunt nevoiți să le suporte studenții. Taxa de studii îi costă mult, iar cererea pieței din RM este foarte mică”, explică Ana.

Moldovenii nu au gust rafinat

Lipsa perspectivelor pentru absolvenți este cauzată și de faptul că aceștia nu sunt promovați: „Fiecare artist are nevoie de un manager care să-i promoveze lucrările, iar la noi nu este nicio instituție care să ofere cunoștințe în domeniul managementului artistic”, își exprimă dezamăgirea tânăra pictoriță. Lipsa unei culturi generale a populației își spune și ea cuvântul. În lipsa unui gust rafinat, moldovenii aleg kitschul: „Sunt lucrări ieftine ca valoare artistică și nici nu pot forma o colecție personală, dar prind la public pentru că sunt, vorba ceea, ieftine și mult în kilă”, zice Ana.

Sep 13, 2011

„Sunt compozitor… de șah”

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău

ŞAH-MAT // Patriarhul compoziției naționale de şah… curăță zilnic curtea blocului trei al AMTAP
Curtea Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP) este pustie, așteptându-și studenții. Doar bătrânul Albert mai mătură pe ici-colo, curățând drumul de frunze și mucuri de țigări, golește coșurile de gunoi și mai repară câte o bancă șubredă de… atâta învățătură. Albert le face pe toate. Vine primul la Academie, pregătind-o pentru o nouă zi de studii și tot primul pleacă. Printre studenți circulă mai multe istorioare despre singuraticul bătrân: „Are ceva cu șahul, am înțeles că în Uniunea Sovietică era un șahist foarte bun, câștiga multe premii”, spun doi tineri care își sorbeau cafeaua de dimineață în faţa Academiei. Mai mult, niciun student nu poate spune, dar nici nu se încumetă să-l întrebe.

Albert Ivanov zâmbește amuzat auzind ce se zvonește prin AMTAP, spunând entuziasmat: „Sunt compozitor… de șah”. Bătrânul zice că nu este un adept al jocului clasic, dar îi place compoziția jocului de șah: „Ea este de două tipuri, prima e rezolvarea problemelor, iar cealaltă – elaborarea lor sau compunerea. Sunt foarte puțini compozitori în Moldova”, spune Albert.

În lumea șahului moldovenesc, este numit „patriarhul compoziției naționale de șah”. Un lucru pe care nu-l cunosc studenții este că Albert, bătrânul care curăță zilnic curtea blocului trei al AMTAP, e maestru al sportului, de zece ori campion al Republicii Moldova la elaborarea compozițiilor și problemelor de șah.

Cum se compune şahul

„Este ca în geometrie. Ţi se dă o temă, iar tu trebuie să o demonstrezi. Compozitorilor li se dă un caz anume, iar noi trebuie să elaborăm problema care apoi va fi rezolvată de alții”, spune Albert. Compoziția jocului de șah se împarte în mai multe genuri: matul din două sau trei mișcări, studiul, matul cooperativ și cel inversat. „Este o activitate rară, foarte puțini o practică. Avem o echipă formată din trei oameni – Mihail Croitor, care e căpitanul echipei, Anatol Ghindă și eu”, zice bătrânul menționând că în întreaga lume abia dacă sunt 2000 de compozitori.

Susține că activitatea sa merge în contradictoriu cu șahul clasic. De exemplu, în compoziţie sunt elaborate probleme în care trebuie să-i faci mat propriului rege, fapt nejustificat în jocul tradiţional. Compoziția este apreciată pentru ingeniozitatea problemei și frumusețea gândirii. „În șahul tradițional ai nevoie de un partener, pe când compozitorul de șah e ca și compozitorul de muzică, lucrează singur și trebuie mereu să gândească, să inventeze”, explică bărbatul.

Sep 9, 2011

„Toți oamenii ca oamenii, iar ăsta-i clovn!”

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău


DIVERTISMENT // „Circul nu este un loc de muncă, dar un mod de viață”

„M-am născut demult, la mijlocul secolului trecut, într-o regiune îndepărtată a Siberiei”, începe să povestească Iuri Budkov, directorul circului „Safari” care a venit recent la Chişinău. Iurie spune că proveniența sa i-a creat numeroase dificultăți. Mama sa era de origine rusă, veterană, care a ajuns până la Berlin, unde a avut o relație cu un prizonier german, tatăl lui Iuri. „Îmi era foarte greu să-mi croiesc un drum în viață în acele condiții, în acea țară și nu o mai puteam suporta”, zice nepăsător directorul circului.

Inițial s-a înscris la Școala Teatrului Mic din Moscova, în trupa lui Boris Andreievici Babocikin, vestit pentru rolul lui Cepaev. După studii, tânărul Iuri intră în trupa de circari. Era clovn, ceea ce a întristat-o pe mama sa, care, plângând, spunea: „Toți oamenii, ca oamenii, iar ăsta-i clovn!”.

„De ce circul? Nu eu am ales, dar soarta. Fiecare își are chemarea sa, iar soarta face așa încât să ajungem acolo unde ne este locul”, spune Iuri Budkov.

Din cauza provenienței sale, în 1982, după moartea lui Leonid Brejnev, a fost „aruncat” în Moldova: „De atunci aduc circul în țară… deja de 28 de ani. Nimeni nu mă obligă, nimeni nu-mi cere, nimănui nu-i este interesant, doar mie”, zice Iuri.

„Înainte, lucrurile stăteau diferit. Toți circarii Uniunii Sovietice lucrau într-un singur loc, la Moscova”, spune Iuri, explicând că singura posibilitate de a avea un circ în țară era să aduci trupele din Rusia. „Şi cum Ministerul Culturii nu susținea organizarea acestor spectacole, lucram în comun acord cu Comsomolul din Moldova și Fondul de Inițiativă a Tinerilor.” Guvernarea nu a încercat să-i ajute în vreun fel nici atunci, şi nici acum: „Slavă Domnului că cel puțin nu ne împiedică”.

Prietenia dintre om şi natură

„Circul înseamnă oameni și nu edificiul ruinat din Chișinău. Circul nu este un loc de muncă, dar un mod de viață, unde nu vei putea fi nici măcar măturător, dacă nu iubești animalele, să le îngrijești și să stai 24 de ore din 24 în, cer iertare, rahat. Este arta prieteniei dintre om și natură”, spune Iuri, cu o nuanță de supărare în voce. „În comparație cu Europa, publicul din Moldova nu este educat, mulți nu știu măcar ce înseamnă „antract”, în timpul căruia întreabă nedumiriți dacă s-a sfârșit spectacolul sau va urma?”.

Circarii de peste hotare se tem de R. Moldova

Criza politică din RM îi pune pe fugă nu doar pe cetățenii moldoveni, dar și pe circarii de peste hotare. Iuri spune că artiștii sunt greu de convins să vină în turneu aici: „Ei sunt îngroziți de faptul că RM, deja de doi ani, nu are președinte. Se temeau să vină și trebuia să le explic în permanență că totul e bine; e de înțeles, spre exemplu: cine ar vrea să meargă în Egipt acum?”.

Elefanții nu înțeleg că nu-s bani, iar tigrii nu le dau voie să meargă în vacanță

Şi deoarece circul nu este o profesie propriu-zisă, artiștii nu au parte de vacanțe, fiind mereu în turnee: „Să presupunem că ai un tigru, ți-ar permite el să mergi în vacanță? Nu, pe lângă îngrijire, el trebuie hrănit bine, iar pentru asta trebuie să câștigi bani. Un om și-ar potoli foamea cu un chefir, unui tigru însă îi trebuie carne, proaspătă. Dar elefanții? În fiecare dimineață, le dăm câte 50 kg de fructe proaspete; lor nu le vei putea explica că nu-s bani”, spune Iuri, indicând asupra faptului că banii se câștigă din vânzările de bilete și sunt cheltuiți pe energia electrică, combustibil și hrana animalelor.

Aug 19, 2011

Acasă la Goșa și Leonard

Alexandru BÎTCĂ pentru Jurnal de Chișinău

UNDERGROUND // Expoziție cu ceai și macaroane 

În Republica Moldova, arta non-comercială se bucură de mulți susținători, dar de puțini finanțatori. Multe talente s-au tocit, mulți artiști au ales să lucreze peste hotare, iar unii au renunțat pur și simplu la artă în favoarea unei slujbe mai bine plătite. Nu este și cazul lui Goșa și Leonard care au ocolit obstacolul financiar și au reușit să creeze o galerie de artă chiar la ei acasă.

„Cine vrea ceai? Poate fierbem și niște macaroane? Ce ziceți?”, se aude o voce entuziasmată și prietenoasă din bucătărie. De jur împrejur, pereții sunt acoperiți cu picturi și fotografii, unele chiar îndrăznețe, înfățișând nuduri decente. Într-un colț de cameră tronează o motocicletă vopsită în alb. O atmosferă impregnată de prietenie și liniște, diferită de anturajul galeriilor de artă „oficiale”.

Arta, ca la ea acasă
Ghenadie Mardari, cunoscut printre prieteni ca Goșa, lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Leonard Bondarciuc, pictor, iau în chirie locuința care, pe lângă trai, le este atelier de creație și un loc în care își petrec timpul cu prietenii.

Inițial era vorba de o mică expoziție pentru cunoscuți, la care ar fi trebuit să fie prezentate tablourile lui Leonard. Dar evenimentul a luat amploare, tot mai mulți tineri vizitau „galeria” și au început să-și propună propriile lucrări pentru a fi expuse. „Am început doar cu Leonard, dar, cu timpul, numărul participanților a ajuns la 13, pentru o mare parte dintre ei aceasta este prima expoziție”, spune Goșa. Expoziţia nu are un concept sau o tematică, ci doar scopul de a arăta lumii cum fac tinerii artă din plăcere, și nu pentru bani.

„A fost o primă expoziție, mai mult axată pe pictură și grafică, apoi, văzând că oamenilor le-a plăcut și au mai apărut doritori, am făcut o a doua expoziție axată pe fotografie și o mică prezentare de modă, în care tinerii designeri și-au prezentat articolele vestimentare”, spune dom' profesor Goșa într-un stil didactic.

Jul 8, 2011

Sanda Filat s-a lăsat sărutată!

Alexandru Bîtcă pentru Jurnal de Chișinău

CARITATE // Soţia premierului îl ajută pe tânărul cu „inima în geantă” să colecteze 100 de mii de euro

În cadrul acțiunii „În premieră, sărută soția premierului!”, Sanda Filat s-a lăsat sărutată de mai multe zeci de persoane – totul pentru o cauză nobilă. Dumitru Iorga, tânărul cu „inima în geantă” care are nevoie de transplant de cord (vezi JURNAL de Chişinău din 28 iunie 2011, nr. 47 (1058)), n-a lăsat-o indiferentă pe soția premierului Vlad Filat. Împreună cu Organizaţia pentru Participare şi Transformare din Moldova, aceasta a participat de Ziua Internațională a Sărutului la o acțiune care a avut drept scop colectarea de bani pentru realizarea intervenției chirurgicale în valoare de 100 de mii de euro.

La „Poarta Sărutului” din Grădina Publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt”, în susținerea lui Dumitru Iorga, s-a organizat și un concert cu interpreți precum Pasha Parfeni, Geta Burlacu, trupa „Catharsis” și mulți alții. Cei care au dorit să-l ajute pe Dumitru și să obțină un sărut de la Sanda Filat au trebuit să cumpere, la prețul de 50 de lei, Certificatul de Sărut Notoriu Autentificat.
Dacă toți artiștii şi-au exprimat solidaritatea cu tânărul Dumitru, Geta Burlacu a aplicat lovitura de grație printr-un mesaj subtil și mustrător. Interpreta i-a mulțumit Sandei Filat pentru acțiunea de caritate, menționând că este „un exemplu şi pentru alți oameni importanți”, vorba francezului: „Touche!”, iar publicul a aplaudat.

Jun 1, 2011

Zuckerfrei cu 10 ouă și 1 kg de zahar în Albion, pe 4 iunie

De când tot spun să văd reprezentațiile autohtonilor noștri alde Teatrul Spălătorie și nu numai... dar cu așa succes - am să ajung să-i văd când oi avea clubul meu și ei își vor face performance-urile acolo și vor primi câte 10000 euro pe seară (atenționez - sunt foarte optimist!).

Oricum, iată că se organizează ceva destul de... dulce. Anume: Zuckerfrei în clubul Albion, pe 4 iunie. Info v-o fac CtrlC-CtrlV din eventul de pe Facebook:

May 30, 2011

Кислород-ul rusesc - pur și simplu artă // VIDEO

La recomandarea unui coleg de servici am vizionat producția rusească Kislorod (chiar așa-i titlul original).

Am mai văzut filme rusești, care au atins un nivel remarcabil la calitatea vizuală și o abuzivă plagiere după producțiile Hollywood-iene.

Acum, însă, am dat peste un film pe cât de aiurit, pe atât de formidabil și, nu în ultimul rând - original.

Tot ce vreau să vă spun despre ideea pe care am numit-o originală este că filmul e realizat ca un album muzical... cu o muzicalitate... peste limitele până și a celui mai de cartier hip hop.

May 29, 2011

O lună doar a plouat cu durere / 2009

Ieri, făcând curățenie prin casă, am găsit o zdreanță de foaie cu niște versuri înșirate, pe care era scris doar atât: 2009 (anul când au fost scrise). După ce-am citit, mi-am amintit cui erau dedicate.


O lună doar a plouat cu durere.
O lună și-atât, deja lacrimi nu-s?
Mai mare-i păcatul când suferi în silă,
Căci dai în Poet cum ai dat și-n Iisus.

Trăia, suferea, dar iubea lumea-ntreagă
Cum n-am fost capabili s-o facem un pic.
Dar știi foarte bine că-acel cuvânt "mamă"
Din a lui cărți l-ai prins mic fiind.

Râdeai când vedeai cum îngână pe-alee,
Ziceai că-i nebun, că-i erou de 2 bani...
În ultimul drum însă-ai stat lângă dânsul
Și-atunci le ziceai tuturor că-l iubeai.

May 5, 2011

Lenta lui Gheorghe - hai sictir!


Subtextul: hai sictir cu lenta voastră!

‎- Luați vă rog o lentă (Gheorghievskaia)...
- Nu mulțumesc, am pulover nou.
- Și ce?!

Mar 10, 2011

„Centrul istoric al Chișinăului” - acum și în variantă tipărită

Alexandru Bîtcă pentru Jurnal.md
_______________________________

Astăzi a avut loc lansarea catalogului-album „Centrul istoric al Chișinăului la începutul secolului al XXI-lea”. Monografia cuprinde o amplă descriere a monumentelor de arhitectură din capitală.

Tendințele de „europenizare” a Chișinăului prin construcția a tot mai multe edificii moderniste amenință existența centrului istoric al capitalei. Întru ameliorarea situației, care crește în amploare, a fost lansată cartea „Centrul istoric al Chișinăului la începutul secolului al XXI-lea. Repertoriul monumentelor de arhitectură”. Lucrarea, care se cere a fi considerată un catalog-album, numără peste 1000 de edificii de o însemnătate majoră pentru istoria orașului Chișinău. Cartea cuprinde informații despre arhitectul fiecărui edificiu, proprietarii acestuia și modificările căreia a fost supusă construcția. Totodată, sunt descrise particularitățile sale arhitecturale. Catalogul este și un album, care oferă cititorului peste 2200 de fotografii ale monumentelor, cum au fost ele în trecut și ce s-a ales de acestea în prezent, cuprinzând și imagini grafice ale edificiilor.